Un pruverbiu hè una formula, un’infrasata cù un sensu murale. Certi sò assai vechji (hè à spessu difficule o impussibile di ritruvà e so origine). Sò aduprati per pudè argumentà e so parolle, per pruvà un dettu. Un pruverbiu hè à spessu cortu è si tene in mente facilmente. Un pruverbiu fà à spessu usu di fiure. Per esempiu “Vesti un bastone, pari un barone” hè un pruverbiu per dì ch’ùn ci vole à crede ciò chì si vede. Ùn si parla micca di i vestiti di i frati.
Ogni paese, ogni lingua, è certe volte ogni regione di u mondu tene i so pruverbii. Sò à spessu in rapportu cù u modu di campà di u paese, l’animali. Eccu qualchì pruverbiu chì s’assumiglianu : volenu tutti dì ch’ùn si pò cambià a so natura, (“vechju cavallu ùn cambia andatura, è s’ella cambia pocu dura”. “Si rompe un monte ma una natura mai”.
- A lendine diventerà un pidochju (inglese) ;
- Ancu lavatu cù l’acqua di rosule, l’aglia puzza sempre (indianu) ;
- U luppu mansu sunnieghja sempre di a furesta (russiu).
Eccu un listinu di qualchì pruverbiu famosi, ch’omu pò ritruvà in altre lingue :
- « Roma ùn hè stata fatta in un ghjornu » (a pazienzia è a perseveranza) ;
- « u sangue chere u sangue » (a ghjustizia, a vindetta) ;
- « Quand’ellu ùn c’hè ghjattu in casa, ci ballanu i topi » (senza autorità, ùn ci sò più regule).